Gramatica engleză pentru începători: reguli esențiale explicate prin exemple

Poți cunoaște cuvintele pentru o persoană, o acțiune și un obiect și totuși să nu știi sigur cum să le pui împreună. Gramatica engleză explică aceste legături: cine face ceva, dacă se întâmplă regulat sau chiar acum, la ce obiect te referi și dacă faci o afirmație sau pui o întrebare. Scopul ei practic este să îți facă mesajul clar.

Pentru un începător, dificultatea nu este adesea o singură regulă complicată, ci mai multe decizii mici în aceeași propoziție. Ai nevoie de is sau de does? Verbul trebuie să primească -s? Substantivul se folosește cu a sau cu the? Dacă înveți sistemul într-o ordine logică, aceste alegeri devin mai ușor de înțeles.

Acest ghid construiește baza pas cu pas. Prezintă noțiunile de gramatică engleză de care ai nevoie ca să te descrii, să vorbești despre întâmplări obișnuite, să ceri informații și să legi idei simple. Nu este un catalog al tuturor excepțiilor. Fiecare secțiune explică un tipar și oferă exemple alături de explicație, ca să vezi atât cum este construită propoziția, cât și de ce se folosește o anumită formă.

Începe cu structura unei propoziții în engleză

Într-un enunț obișnuit, subiectul se află de regulă înaintea verbului. Subiectul arată despre cine sau despre ce este vorba; verbul exprimă o acțiune sau o stare. Dacă acțiunea are un complement, acesta urmează adesea după verb. Privește exemplul Maya reads a message. („Maya citește un mesaj.”) Aici, Maya este subiectul, reads este verbul, iar a message este complementul.

Această ordine contribuie la sens. În exemplul The dog follows the boy. („Câinele îl urmează pe băiat.”), câinele este cel care urmează; inversarea celor două substantive schimbă cine face acțiunea. De aceea, engleza nu permite întotdeauna ordinea cuvintelor care ți se pare firească în română. Începe prin a identifica subiectul și verbul, apoi adaugă informațiile necesare pentru a completa ideea.

Nu orice propoziție are nevoie de un complement. Propoziția The baby sleeps. („Bebelușul doarme.”) este completă, în timp ce The baby is tired. („Bebelușul este obosit.”) folosește is pentru a lega subiectul de o caracterizare. Enunțurile obișnuite complete au, în general, nevoie de un subiect exprimat: It is cold. („Este frig.”) include it, deși acesta nu se referă la un anumit obiect. Spre deosebire de română, nu poți omite de obicei subiectul. Comenzile reprezintă o excepție frecventă: Open the window. („Deschide fereastra.”) se adresează interlocutorului fără a spune explicit you.

Pronumele: cine face acțiunea și asupra cui se răsfrânge

Pronumele ne permit să ne referim la persoane și lucruri fără să repetăm de fiecare dată un nume. Forma lor se poate schimba în funcție de rolul din propoziție. Forma de subiect ocupă poziția subiectului; forma de complement se folosește după multe verbe și după prepoziții. Iată un exemplu: She knows me. („Ea mă cunoaște.”) Aici, she este subiectul, iar me este complementul. Înlocuirea lor cu her și I ar strica structura corectă. Observă și că pronumele cu rol de complement stă aici după verb, nu înaintea lui ca „mă” în română.

Ultima coloană arată cu cine este asociată persoana sau cui îi aparține lucrul despre care vorbim: my friend („prietenul meu”), their house („casa lor”). Aceste forme stau înaintea substantivului. Compară This is my bag. („Aceasta este geanta mea.”) cu This bag is mine. („Această geantă este a mea.”): mine se folosește singur. Spune my bag, nu the my bag. Cu un nume de persoană, posesia se poate exprima prin 's: Maya's bag („geanta Mayei”).

You se poate adresa unei singure persoane sau mai multora; acordul obișnuit al verbului rămâne același. They poate desemna mai multe persoane sau lucruri, dar se folosește și pentru o singură persoană, de exemplu când genul ei nu este cunoscut. Chiar și atunci, verbul păstrează forme precum they are și they have. Învață pronumele în propoziții complete, nu doar într-o listă izolată de traduceri.

Verbul be: de ce contează am, is și are

Verbul be („a fi”) leagă subiectul de informații despre identitate, stare sau loc. La prezent, folosește am cu I, is cu he, she, it și cu subiecte exprimate prin substantive la singular, respectiv are cu you, we, they și cu subiecte exprimate prin substantive la plural. Alegerea depinde de subiect, nu de cuvântul aflat cel mai aproape.

În exemplul My sister is a doctor. („Sora mea este medic.”), is leagă o persoană de o profesie. În We are tired. („Suntem obosiți.”), verbul leagă persoanele de o stare; în The keys are on the table. („Cheile sunt pe masă.”), introduce locul în care se află. Unele limbi omit echivalentul lui be în asemenea enunțuri, dar în aceste propoziții standard din engleză verbul este necesar. Și vârsta se exprimă astfel: I am twenty. („Am douăzeci de ani.”) Observă că engleza folosește aici „a fi”, nu „a avea” ca în română.

Pentru negație, pune not după verb: She is not ready. („Ea nu este pregătită.”) Pentru întrebare, pune verbul înaintea subiectului: Is she ready? („Este ea pregătită?”) Nu adăuga do la acest tipar. Formele prescurtate precum I'm, isn't și aren't sunt frecvente în conversație și în scrierea informală.

Be nu este un cuvânt universal de pus înaintea oricărei acțiuni. Propoziția I work. („Eu lucrez.”) nu are nevoie de am. Propoziția I am working. („Lucrez acum.”) are o altă structură, corectă, explicată mai jos. Forma I am work. combină greșit cele două tipare.

Substantivele: singular, plural și ceea ce nu numeri direct

Un substantiv numărabil poate denumi un element individual pe care îl numărăm: un bilet, două bilete. Terminația obișnuită de plural este -s, dar scrierea poate varia: box–boxes („cutie–cutii”), city–cities („oraș–orașe”), boy–boys („băiat–băieți”). Există și plurale neregulate, precum child–children („copil–copii”). Nu adăuga apostrof doar pentru a forma pluralul.

Substantivele nenumărabile se folosesc diferit în sensurile lor obișnuite. Water („apă”), information („informații”) și furniture („mobilier”) nu se numără de regulă direct cu aceste sensuri. Spune some information („niște informații”), nu an information, chiar dacă în română poți spune „o informație”. Pentru a număra o cantitate sau o unitate, adaugă un substantiv numărabil potrivit: two glasses of water („două pahare cu apă”) sau three pieces of furniture („trei piese de mobilier”).

Caracterul numărabil ține de folosirea și sensul cuvântului, nu doar de posibilitatea de a număra un obiect în realitate. Un substantiv poate avea ambele întrebuințări: chicken poate desemna carnea de pui, în timp ce a chicken desemnează o pasăre. Un dicționar pentru cei care învață engleza te poate ajuta să verifici sensul dorit. Nu presupune că tiparul englezesc coincide cu cel românesc.

Some introduce adesea o cantitate neprecizată în enunțuri afirmative: We have some rice. („Avem niște orez.”) Any este frecvent în negații și întrebări neutre: We don't have any rice. („Nu avem deloc orez.”) Acestea sunt tipare obișnuite, nu reguli absolute: când oferi ceva, se folosește adesea some, ca în Would you like some tea? („Ai dori niște ceai?”) Pentru întrebări despre cantitate, folosește How many tickets? („Câte bilete?”) cu un substantiv numărabil la plural și How much water? („Câtă apă?”) cu unul nenumărabil.

Articolele: cum alegi între a, an, the și lipsa articolului

Articolele îl ajută pe interlocutor să identifice substantivul la care te referi. Folosește a/an cu un substantiv numărabil la singular când introduci un element dintr-o categorie fără a-l identifica pentru interlocutor. Folosește the când acesta poate identifica persoana sau lucrul despre care vorbești. Iată un exemplu: I bought a lamp. The lamp is blue. („Am cumpărat o lampă. Lampa este albastră.”) A doua propoziție se referă la lampa deja introdusă.

Nu este doar o regulă de tipul „prima mențiune/a doua mențiune”. Poți întreba Could you close the door? („Poți să închizi ușa?”) fără să fi menționat ușa anterior, dacă este clar despre ce ușă este vorba. Alege a sau an în funcție de sunetul următor, nu de litera scrisă: în a university („o universitate”), substantivul începe cu /j/; în an hour („o oră”), începe cu un sunet vocalic.

În enunțuri generale, substantivele la plural și cele nenumărabile nu au adesea articol: Dogs need exercise. („Câinii au nevoie de mișcare.”) Un substantiv numărabil la singular are de regulă nevoie de un determinant: a book („o carte”), the book („cartea”) sau my book („cartea mea”). Aici, determinantul este un cuvânt care ajută la precizarea referinței substantivului. Pentru detalii, consultă explicația Cambridge despre articole.

Adjective, adverbe și comparații de bază

Un adjectiv descrie o persoană sau un lucru. Apare frecvent înaintea substantivului, ca în a quiet room („o cameră liniștită”), sau după be, ca în The room is quiet. („Camera este liniștită.”) Spre deosebire de română, adjectivele englezești nu își schimbă de regulă forma după numărul sau genul gramatical al substantivului. Aceeași formă quiet apare în two quiet rooms („două camere liniștite”). Adaugă terminația de plural substantivului, nu adjectivului.

Un adverb poate descrie felul în care se desfășoară o acțiune. Compară She is careful. („Ea este atentă.”), care descrie persoana, cu She drives carefully. („Ea conduce cu atenție.”), care descrie modul de a conduce. Multe adverbe de mod se termină în -ly, dar terminația nu este un criteriu universal. Fast poate fi atât adjectiv, cât și adverb, în timp ce friendly („prietenos”) este adjectiv. Adverbul obișnuit corespunzător lui good („bun”) este well („bine”).

Pentru a compara două lucruri, multe adjective scurte primesc -er: This bag is cheaper than that one. („Geanta aceasta este mai ieftină decât aceea.”) Multe adjective mai lungi folosesc more: This chair is more comfortable. („Scaunul acesta este mai confortabil.”) Superlativele indică o extremă într-un grup: the cheapest bag („cea mai ieftină geantă”), the most comfortable chair („cel mai confortabil scaun”). Unele forme sunt neregulate, inclusiv good–better–best („bun–mai bun–cel mai bun”). Învață adjectivele noi împreună cu formele de comparație atunci când îți sunt utile și nu combina cele două tipare de comparativ în forme precum more cheaper.

Have și there is: posesia nu este același lucru cu existența

Folosește have pentru a vorbi despre posesie și despre multe relații sau caracteristici personale. La prezentul simplu, folosește has cu he, she, it și cu subiecte exprimate prin substantive la singular: Maya has a bicycle. („Maya are o bicicletă.”) În acest tipar, întrebările și negațiile folosesc do/does: Does Maya have a bicycle? („Maya are o bicicletă?”) După does, verbul principal este have, nu has. Aceasta este forma de bază: forma din dicționar fără to, ca în have, work sau go.

Vei întâlni și have got, mai ales pentru posesie în engleza britanică vorbită. Are propriul tipar de întrebare: Have you got a bicycle? („Ai o bicicletă?”) Ambele construcții sunt utile, dar nu le amesteca într-o formă precum Do you have got ...? La început, folosește consecvent unul dintre tipare.

There is și there are introduc existența sau prezența unui lucru. Folosește There is a shop near my house. („Există un magazin lângă casa mea.”) pentru a introduce un magazin și There are two shops. („Există două magazine.”) pentru plural. Compară cu The shop is near my house. („Magazinul este lângă casa mea.”): acum magazinul este deja identificat și îi descrii locul. În aceste propoziții introductive, there nu înseamnă „acolo”.

Present Simple: obiceiuri, fapte și situații actuale

Folosește prezentul simplu pentru obiceiuri, fapte generale și situații pe care le prezinți ca fiind în general adevărate în prezent. Propoziția I walk to work. („Merg pe jos la serviciu.”) descrie un obicei, nu neapărat o acțiune care se petrece în timp ce vorbești. Propoziția She lives near the station. („Ea locuiește lângă gară.”) descrie situația ei actuală; nu afirmă că va locui acolo pentru totdeauna.

La majoritatea verbelor, folosește forma de bază cu I, you, we, they. Cu he, she, it sau cu un subiect exprimat printr-un substantiv la singular, adaugă -s ori varianta ortografică potrivită: works, watches, studies. În întrebări și negații, does marchează deja această formă, așa că verbul principal revine la forma de bază: Does she work here? („Ea lucrează aici?”), She doesn't work here. („Ea nu lucrează aici.”)

Cu I, you, we, they și cu subiecte exprimate prin substantive la plural, aceste întrebări folosesc do, iar negațiile folosesc do not, prescurtat de obicei în don't: Do they work here? („Ei lucrează aici?”), They don't work here. („Ei nu lucrează aici.”) Verbul principal rămâne la forma de bază. Nu uita că be are propriul tipar, explicat mai devreme.

Cuvintele care exprimă frecvența, precum often („des”) și usually („de obicei”), stau frecvent înaintea verbului principal, dar după be: I usually cook. („De obicei gătesc.”), I am usually busy. („De obicei sunt ocupat.”) Prezentul simplu poate descrie și orare. Învață sensurile lui principale înaintea utilizărilor mai puțin frecvente; ghidul British Council despre prezentul simplu oferă exerciții suplimentare.

Present Continuous: o activitate în desfășurare sau o situație temporară

Prezentul continuu folosește am/is/are urmat de forma în -ing. Ambele părți contează: I am reading. („Citesc acum.”), nu I reading. Structura prezintă o activitate ca fiind în desfășurare în jurul momentului despre care vorbești. Poate fi vorba de clipa exactă a vorbirii sau de o perioadă temporară din prezent.

Compară She works in a hotel. („Ea lucrează într-un hotel.”) cu She is working in a hotel this month. („Luna aceasta lucrează într-un hotel.”) Prima propoziție prezintă serviciul ei ca pe o situație actuală generală. A doua subliniază o situație de muncă temporară; ea nu trebuie neapărat să lucreze în secunda în care rostești propoziția. Diferența ține de sensul pe care vrei să îl exprimi, nu doar de prezența unui cuvânt care indică timpul.

Multe verbe care descriu stări, inclusiv know („a ști”) și need („a avea nevoie”), în sensurile lor obișnuite de stare, se folosesc de regulă la forme simple. Spune I know the answer. („Știu răspunsul.”) chiar și când vorbești despre momentul prezent. Unele verbe își schimbă sensul între utilizările simple și cele continue, așa că nu transforma această regulă de început în afirmația că un anumit verb nu poate avea niciodată o formă în -ing.

Past Simple: cum vorbești despre o situație dintr-un trecut încheiat

Trecutul simplu plasează un eveniment sau o situație într-un interval trecut încheiat. Momentul poate fi precizat, ca în We visited our friends yesterday. („Ne-am vizitat prietenii ieri.”), sau înțeles din conversație. O propoziție nu trebuie să conțină cuvântul yesterday pentru a folosi acest timp. Contează cadrul trecut, nu prezența unui anumit cuvânt-cheie.

Verbele regulate formează de obicei trecutul cu -ed, cu ajustări ortografice unde este necesar. Verbele neregulate au forme care trebuie învățate: go–went, see–saw. Pentru întrebările și negațiile obișnuite cu aceste verbe de acțiune, folosește did sau didn't și forma de bază: Did you go? („Ai mers?”), I didn't go. („Nu am mers.”) Informația despre trecut este deja exprimată de did, deci didn't went este incorect.

Be are un alt tipar la trecut: I/he/she/it was și you/we/they were. Folosește Was she at home? („Era ea acasă?”) și She wasn't at home. („Ea nu era acasă.”), fără did. Păstrează clară, în exerciții, această diferență dintre be și verbele principale obișnuite.

Cum vorbești despre viitor: will, going to și evenimente deja stabilite

Engleza are mai multe moduri de a se referi la viitor. Will urmat de forma de bază poate exprima o predicție, o promisiune sau o decizie luată în momentul vorbirii. Dacă observi că cineva se chinuie cu o geantă, I'll help you. („Te ajut eu.”) poate exprima decizia ta luată pe loc. Forma negativă won't înseamnă will not.

Be going to urmat de forma de bază exprimă adesea o intenție deja existentă sau o predicție bazată pe indicii prezente. Propoziția I'm going to study tonight. („Am de gând să învăț în seara aceasta.”) prezintă un plan pe care îl ai deja. Păstrează am/is/are în această construcție; I going to study este incomplet.

Prezentul continuu poate descrie un eveniment viitor deja stabilit: We're meeting our teacher tomorrow. („Mâine ne întâlnim cu profesorul nostru.”) Aceste opțiuni se pot suprapune, iar contextul influențează alegerea care sună firesc. Nu considera will traducerea obligatorie a oricărei idei despre viitor. Mai întâi, stabilește dacă anunți o decizie, descrii o intenție sau te referi la un eveniment deja organizat.

Present Perfect: o introducere în legătura cu prezentul

Prezentul perfect folosește have/has și participiul trecut, numit adesea a treia formă a verbului. La verbele regulate, acesta se scrie la fel ca forma de trecut în -ed; formele neregulate pot fi diferite, ca în write–wrote–written. El leagă o situație trecută de prezent, în loc să o plaseze pur și simplu într-un cadru trecut încheiat. Nu îl echivala automat cu perfectul compus din română: întrebuințările nu coincid.

De exemplu, I have lost my key. („Mi-am pierdut cheia.”) poate explica de ce nu poți deschide ușa acum. Propoziția I lost my key yesterday. („Mi-am pierdut cheia ieri.”) plasează pierderea într-un moment trecut încheiat și precizat. Prezentul perfect nu se combină de obicei cu o expresie care indică un interval încheiat, precum yesterday. El descrie și experiența acumulată până în prezent, precum și unele situații care continuă: I have lived here for two years. („Locuiesc aici de doi ani.”) În acest caz, persoana încă locuiește acolo. Această prezentare este un punct de plecare; consultă explicația British Council despre prezentul perfect pentru alte întrebuințări.

Citește și: Timpurile verbale în engleză: cum să le înveți fără să le încurci — explicații pentru începători

Întrebări și negații: alege tiparul potrivit al propoziției

Nu toate întrebările din engleză se formează adăugând același cuvânt auxiliar. Privește mai întâi structura verbului. Cu be, mută verbul înaintea subiectului. Cu un verb principal obișnuit la prezentul sau trecutul simplu, majoritatea întrebărilor au nevoie de do/does/did. Cu un verb modal precum can, mută acel verb înaintea subiectului. Tabelul arată și auxiliarul have la prezentul perfect.

Cu o formă compusă, folosește primul auxiliar pentru întrebare și pune not după el pentru negație: Is she working? („Ea lucrează acum?”), She isn't working. („Ea nu lucrează acum.”) Auxiliarul have din Has she finished? („A terminat ea?”) se comportă diferit față de verbul care exprimă posesia în Does she have a bicycle? („Ea are o bicicletă?”) Cuvintele interogative se pun de regulă înaintea structurii întrebării: Where does she work? („Unde lucrează ea?”) Nu adăuga încă un do dacă există deja un auxiliar potrivit.

O excepție frecventă privește întrebările despre subiectul însuși. În întrebarea neutră Who works here? („Cine lucrează aici?”), who ia locul subiectului, deci nu apare does. Compară cu Who does she help? („Pe cine ajută ea?”): aici, she rămâne subiectul, iar întrebarea privește complementul. Această diferență este explicată mai pe larg în ghidul Cambridge despre întrebările cu cuvinte interogative.

Can, should și must: capacitate, sfat și necesitate

Verbele modale adaugă altui verb sensuri precum capacitatea, permisiunea, sfatul sau necesitatea. Pentru un începător, can, should și must sunt puncte de plecare utile. Sunt urmate de forma de bază fără to și nu primesc -s la persoana a treia: She can swim. („Ea știe să înoate.”), nu She cans to swim.

Can poate descrie o capacitate sau poate cere permisiunea: Can I sit here? („Pot să stau aici?”) Should introduce frecvent un sfat: You should rest. („Ar trebui să te odihnești.”) Must poate exprima o cerință fermă: You must show your ticket. („Trebuie să arăți biletul.”) Acestea sunt sensuri principale utile, nu toate utilizările posibile.

Ai grijă la negații. You mustn't enter. („Nu ai voie să intri.”) înseamnă că intrarea este interzisă. You don't have to enter. („Nu este nevoie să intri.”) înseamnă că intrarea nu este necesară, nu că este interzisă. Sensurile nu sunt interschimbabile. Have to exprimă tot necesitatea, dar din punct de vedere gramatical folosește forme precum Does she have to ...? („Trebuie ca ea să ...?”) Găsești mai multe detalii în explicația Cambridge despre must.

Prepozițiile: cum descrii timpul, locul și deplasarea

Prepozițiile leagă un substantiv sau un pronume de restul propoziției. Pot indica un loc, un moment sau o direcție. Sensurile lor rareori corespund unui singur cuvânt din altă limbă în toate contextele, așa că este mai util să înveți prepoziția împreună cu expresia în care apare decât să te aștepți ca o singură traducere să funcționeze peste tot.

Pentru loc, in prezintă adesea ceva ca fiind în interiorul unei zone sau al unui spațiu, on, ca fiind pe o suprafață, iar at, într-un punct sau într-un loc asociat unei activități. Compară in the box („în cutie”), on the desk („pe birou”) și at the bus stop („în stația de autobuz”). Acestea sunt tipare de început, nu definiții complete. Trebuie învățate și expresii consacrate precum on the bus („în autobuz”).

Pentru timp, folosește at cu orele, on cu zilele și datele calendaristice, iar in cu lunile, anii și anotimpurile. Din aceste tipare rezultă at seven („la șapte”), on Monday („luni”) și in September („în septembrie”). Expresii precum next Monday („lunea viitoare”) și last year („anul trecut”) nu au de regulă nevoie de una dintre aceste prepoziții. Deplasarea spre o destinație folosește adesea to, ca în go to school („a merge la școală”), dar expresia obișnuită este go home („a merge acasă”), fără to. Observă și notează combinațiile complete când le întâlnești.

Cum legi ideile cu and, but și because

După ce poți forma o propoziție simplă, leag-o de o a doua idee. And („și”) adaugă informație, but („dar”) introduce un contrast, iar because („pentru că”) oferă un motiv. Legătura trebuie să reflecte ceea ce vrei să spui, nu doar să facă fraza mai lungă.

În exemplul I want to practise, but I am tired. („Vreau să exersez, dar sunt obosit.”), a doua parte contrastează cu prima. În I am studying because I have a test tomorrow. („Învăț pentru că mâine am un test.”), ea explică motivul. Fiecare parte are în continuare nevoie de o structură internă corectă. O frază mai lungă nu elimină nevoia unui subiect, a unei forme verbale potrivite sau a unui articol.

Construiește aceste legături treptat. Două idei clare și legate între ele sunt un punct de plecare util înaintea frazelor mai lungi, cu mai multe propoziții subordonate. Când îți verifici textul, întreabă-te atât dacă fiecare parte este corectă gramatical, cât și dacă acel cuvânt de legătură exprimă relația dorită.

Citește și: Chunks în engleză: ce sunt și 50 de exemple utile cu traducere

Cum studiezi gramatica engleză fără să pierzi din vedere sensul

Alege o sarcină practică și gramatica necesară pentru ea. Ca să te prezinți, exersează pronumele, be și grupuri nominale simple. Ca să îți descrii ziua, lucrează la prezentul simplu. Ca să povestești o călătorie recentă, începe cu trecutul simplu. Astfel, fiecare formă nouă are un scop și îți este mai ușor să vezi ce informație lipsește când o propoziție pare incompletă.

După ce citești o regulă, scrie câteva propoziții adevărate sau utile pentru tine. Schimbă subiectul, formează o negație și pune o întrebare, verificând ce cuvinte trebuie modificate. Apoi explică diferența de sens dintre două forme, de exemplu dintre un obicei și o activitate în desfășurare. Dacă nu poți explica diferența, revino la situație, nu doar la terminație.

Analizează greșelile pe categorii. Un subiect lipsă, o formă verbală incorectă și un articol omis necesită explicații diferite. Dacă modifici doar cuvântul greșit fără să îi înțelegi rolul, îți va fi greu să construiești ulterior o altă propoziție. Revino la același tipar cu un vocabular nou și caută-l în texte scurte și înregistrări.

Vocabularul și gramatica se sprijină reciproc. Poți folosi exercițiile de vocabular LuvStudy ca să exersezi sensurile, scrierea și pronunția cuvintelor cu ajutorul înregistrărilor, apoi să folosești cuvintele cunoscute în propoziții proprii. Instrumentul de vocabular nu evaluează automat gramatica propozițiilor scrise liber; verifică-le într-o sursă gramaticală de încredere sau cu cineva care îți poate oferi observații corecte.

Verifică regulile esențiale

Aceste exerciții recapitulează regulile deja explicate în articol. Alege răspunsul care corespunde atât formei, cât și sensului. Explicațiile te ajută să identifici ce trebuie să reiei, nu doar să privești exercițiul ca pe un punctaj.

1. Alege verbul: My sister ___ at home. (am / is / are)
2. Alege articolul pentru o oră nespecificată: We need ___ hour. (a / an)
3. Corectează întrebarea: Does he works here?
4. Descrie o activitate care are loc acum: Please wait. I ___ a message. (write / am writing)
5. Corectează negația: We didn't went out yesterday.
6. Exprimă lipsa necesității, nu o interdicție: You ___ bring food; we have enough. (mustn't / don't have to)
7. Întreabă care persoană lucrează aici: Who ___ here? (work / works)
8. Alege pronumele: Please send the address to ___. (I / me)

Citește și: Reguli de citire în engleză pentru începători: sunete, grupuri de litere și exemple

Ce să studiezi în continuare

O bază utilă înseamnă să poți construi o propoziție clară, să o transformi în întrebare sau negație și să explici de ce sunt folosite formele ei principale. Nu trebuie să îți amintești imediat fiecare termen tehnic. Trebuie însă să deosebești, de exemplu, o descriere cu be de o acțiune cu un verb obișnuit și un obicei de o activitate în desfășurare.

De aici, aprofundează câte un domeniu: studiază timpurile mai în detaliu, alegerea articolelor în contexte diferite, construcțiile verbale frecvente și exprimarea mai amplă, cu idei legate între ele. Gramatica devine utilizabilă prin contact repetat cu propoziții care au sens. Păstrează acest ghid ca reper și revino la secțiunea care răspunde următoarei tale întrebări.