Cunoașterea alfabetului englez nu îți arată automat cum să citești un cuvânt englezesc. Poți numi fiecare literă din name și totuși să nu știi sigur de ce e final nu se pronunță. Poți învăța food și apoi să descoperi că good are o altă vocală, deși se scrie cu același grup oo. Aceste dificultăți au explicații, dar nu toate cuvintele urmează o singură regulă simplă.
A învăța să citești cuvinte englezești înseamnă să recunoști legăturile recurente dintre litere și sunete, să observi unde variază și să știi cum să îți verifici prima presupunere. Scopul nu este să memorezi un tabel enorm înainte de a deschide o carte. Este să îți formezi un set de tipare utile și să le asociezi cu cuvinte a căror pronunție o cunoști cu adevărat.
Acest ghid explică principalele tipare pentru începători: vocalele, litera finală mută e, grupurile frecvente de litere, literele mute, accentul în cuvinte și terminațiile gramaticale. Exemplele apar alături de explicații. Ne concentrăm pe citirea corectă cu voce tare a cuvintelor scrise; înțelegerea unui text necesită atât vocabular, cât și gramatică.
Citește sunete și grupuri de sunete, nu numele literelor
Numele literelor sunt utile când spui pe litere un nume sau o adresă. Citirea unui cuvânt este o activitate diferită. Numele literei M este /em/, dar la începutul cuvântului map /mæp/ ea reprezintă /m/. Unind numele literelor M–A–P, ai spune cuvântul pe litere, nu l-ai pronunța.
Literele scrise funcționează și în grupuri. În shop /ʃɒp/, sh reprezintă un singur sunet. În schimb, x din box /bɒks/ reprezintă succesiunea /k/ + /s/. Prin urmare, numărul literelor scrise nu îți arată câte sunete trebuie să pronunți.
Când întâlnești un cuvânt nou, caută grupuri cunoscute înainte de a citi literă cu literă. Dacă recunoști sh, ee sau o terminație frecventă, ai de făcut mai puține alegeri separate. Este o strategie de început, nu un motiv să ignori restul cuvântului: poziția grupului și literele din jur pot conta.
Citește și: Alfabetul englez: toate cele 26 de litere, pronunție și exemple
Folosește transcrierea ca ghid al pronunției
Transcrierea fonetică reprezintă pronunția, nu scrierea obișnuită. Simbolurile dintre bare oblice, precum /mæt/, identifică sunete. În acest ghid folosim Alfabetul Fonetic Internațional, prescurtat AFI. Transcrierea poate arăta un sunet care nu reiese clar din litere, o literă care nu se pronunță sau poziția accentului. Învață câteva simboluri odată, asociindu-le cu înregistrări, în loc să le tratezi ca pe încă un alfabet de memorat fără sunet.
În acest ghid, ː marchează o vocală lungă în sistemul de transcriere ales, iar ˈ marchează accentul principal și apare înaintea silabei accentuate. O succesiune precum /aɪ/ este o trecere între două poziții vocalice în aceeași silabă, nu două silabe rostite separat. Simbolurile /ʃ/ și /tʃ/ reprezintă sunetele auzite la începutul cuvintelor ship și chip.
Exemplele folosesc în cea mai mare parte un model britanic obișnuit din dicționarele pentru cei care învață engleza. Variantele americane sunt indicate acolo unde este relevant. Niciunul dintre modele nu descrie pronunția tuturor vorbitorilor din Marea Britanie sau din Statele Unite. Pentru explicarea simbolurilor, folosește ghidul Oxford al alfabetului fonetic; pentru exemple înregistrate, consultă un dicționar pentru cursanți. O aproximare scrisă după regulile românei poate fi un reper temporar, dar nu poate reprezenta exact toate sunetele englezești.
Silabe deschise și închise: tipare utile, nu un sistem complet
O silabă este o unitate de pronunție construită în jurul unui sunet central, de obicei o vocală. Nu număra silabele numărând literele vocalice. Book are două litere vocalice, dar o singură silabă, iar make are tot o silabă, în ciuda literei finale scrise e.
Materialele de citire pentru începători descriu adesea tiparul scris al silabei închise ca pe o vocală urmată de una sau mai multe consoane care închid silaba, ca în cat sau hand. Acest tipar are frecvent o vocală scurtă. Tiparul silabei deschise se termină într-o literă vocalică, ca în me sau go; vocala seamănă adesea cu numele literei. Acestea sunt etichete didactice utile pentru tipare de scriere, nu o metodă infailibilă de a despărți și pronunța orice cuvânt mai lung.
Este mai util să tratăm aici cuvintele precum make și time ca pe un tipar separat: vocală–consoană–e mut. Litera mută nu creează o a doua silabă rostită. Cursurile pot organiza diferit tiparele silabice, așa că o schemă cu patru sau șase tipuri trebuie înțeleasă ca un cadru didactic, nu ca o garanție că toate cuvintele englezești se încadrează în el fără excepții.
Vocalele scurte: învață sunetul, nu doar denumirea
Un punct de plecare util este un cuvânt scurt care conține o vocală între consoane. Printre tiparele frecvente se află a din cat /kæt/, e din bed /bed/, i din sit /sɪt/, o din pronunția britanică hot /hɒt/ și u din cup /kʌp/. Învață fiecare tipar printr-un cuvânt și înregistrarea lui.
Expresia vocală scurtă nu înseamnă că poți produce sunetul corect doar scurtând o altă vocală. În ship /ʃɪp/ și sheep /ʃiːp/, vocalele diferă atât prin timbru, cât și prin durata obișnuită. Poziția limbii și forma gurii contează. Ascultă diferența și imit-o; simpla prelungire a aceleiași vocale românești poate să nu producă acest contrast.
Există variații chiar și în aceste forme scrise de bază. Put /pʊt/ are o altă vocală decât cut /kʌt/ în accentul de referință. În engleza americană, hot are frecvent /ɑː/, nu sunetul /ɒ/ din transcrierea britanică de dicționar. Aceste diferențe nu fac tiparele inutile: ele arată de ce un tipar trebuie să sugereze o pronunție de verificat, nu să prevaleze asupra unei înregistrări de încredere.
E final mut: de ce hat și hate se aud diferit
În multe cuvinte scurte, un e final mut însoțește o schimbare a vocalei precedente. Compară hat cu hate: litera scrisă e nu adaugă o silabă rostită, dar vocala se schimbă din /æ/ în /eɪ/. Profesorii descriu uneori acest lucru spunând că vocala „își spune numele”.
| Fără e final | Cu e final mut | Schimbarea vocalei în aceste exemple |
|---|---|---|
| hat /hæt/ | hate /heɪt/ | /æ/ → /eɪ/ |
| sit /sɪt/ | site /saɪt/ | /ɪ/ → /aɪ/ |
| not /nɒt/ | note /nəʊt/ | /ɒ/ → /əʊ/ |
| cut /kʌt/ | cute /kjuːt/ | /ʌ/ → /juː/ |
Eticheta vocală lungă din acest tipar didactic nu privește doar durata: /eɪ/ și /aɪ/ sunt diftongi, iar /juː/ include un sunet consonantic înaintea vocalei. Privește tabelul ca pe un tipar de scriere. Găsești exerciții conexe în activitatea British Council despre sunete și scriere.
Tiparul nu este universal. Have /hæv/, give /ɡɪv/ și love /lʌv/ se termină într-un e mut, dar nu urmează schimbarea de vocală prezentată mai sus. Învață excepțiile frecvente ca pe cuvinte întregi, în loc să încerci să forțezi un cuvânt cunoscut să se potrivească unei reguli.
Grupuri de vocale: recunoaște grupul, apoi verifică cuvântul
Două litere vocalice pot reprezenta o singură vocală sau un diftong. Recunoașterea grupului te ajută să nu citești fiecare literă scrisă independent. Totuși, nu există o regulă care să spună că prima dintre două vocale trebuie să se pronunțe întotdeauna ca numele ei din alfabet. Pronunția aparține cuvântului întreg și tiparului său de scriere.
| Scriere | Un tipar util de început | Ce să observi |
|---|---|---|
| ee | see /siː/, green /ɡriːn/ | Literele reprezintă o singură vocală, nu două silabe. |
| ea | team /tiːm/ | Compară cu bread /bred/: aceeași scriere are o altă valoare fonetică. |
| ai, ay | rain /reɪn/, day /deɪ/ | Said /sed/ este o excepție frecventă de la tiparul cu ai. |
| oa | boat /bəʊt/ | Vocala obișnuită în engleza americană este /oʊ/. |
| oo | food /fuːd/, good /ɡʊd/ | Aceste cuvinte cunoscute au vocale diferite. |
| oi, oy | coin /kɔɪn/, boy /bɔɪ/ | Sunetul trece între două poziții vocalice în aceeași silabă. |
| ou, ow | out /aʊt/, now /naʊ/ | Compară cu snow /snəʊ/ și young /jʌŋ/; aceste grupuri au mai multe moduri de citire. |
Folosește tabelul pentru a forma mici grupuri de cuvinte cu tipare asemănătoare, nu pentru a presupune că o coloană întreagă are o singură pronunție. Când înveți o excepție, păstreaz-o alături de tiparul cunoscut. Comparând team cu bread, vezi clar diferența și înțelegi de ce merită să verifici un cuvânt nou cu ea.
Și litera y merită atenție. Poate reprezenta o consoană la începutul cuvântului yes, vocala /aɪ/ din my sau o vocală finală transcrisă frecvent /i/ în happy. Numele ei din alfabet nu îți spune ce rol are într-un anumit cuvânt.
Litere consonantice care își pot schimba sunetul
Multe consoane scrise au o pronunție destul de previzibilă, dar unele litere familiare au mai multe moduri de citire. C reprezintă frecvent /s/ înainte de e, i, y, ca în city, și /k/ în cuvinte precum cat. Acest tipar este util la prima întâlnire cu un cuvânt, dar grupuri precum ch au nevoie de propria explicație. Nu aplica automat regulile românești pentru ce și ci.
G poate reprezenta /dʒ/ înaintea acelorași litere, ca în giant. Tiparul este mai puțin sigur: get, give și girl încep toate cu /ɡ/. Verifică întregul cuvânt, în loc să presupui că vocala următoare stabilește întotdeauna sunetul.
S poate reprezenta /s/ sau /z/, ca în see și rose. X poate reprezenta /ks/ în box, dar /ɡz/ în exam. Aceste diferențe fac parte din învățarea pronunției unui cuvânt, nu sunt semne că ai uitat alfabetul.
Grupuri de consoane: sh, ch, th, ph și ng
Un grup de consoane poate reprezenta un singur sunet sau o succesiune care nu corespunde numelor literelor individuale. Sh reprezintă frecvent /ʃ/, ca în shop. Ch reprezintă adesea /tʃ/, ca în chair, dar compară cu school, care are /k/, și cu chef, care are /ʃ/. Privește citirea frecventă ca pe un punct de plecare și învață explicit aceste excepții obișnuite.
Th reprezintă de obicei fie /θ/, ca în think, fie /ð/, ca în this. Pentru aceste sunete, vârful limbii se află la nivelul dinților de sus din față sau în apropierea lor, iar aerul trece printr-un spațiu îngust. Primul sunet este surd, iar al doilea este sonor. Sonoritatea înseamnă vibrația corzilor vocale; poți compara cele două sunete atingându-ți ușor gâtul. Nu le înlocui automat cu t, d, s sau z din română. Ascultă și exersează contrastul englezesc propriu-zis.
Ph reprezintă adesea /f/, ca în phone. În sing /sɪŋ/, ng reprezintă un singur sunet nazal produs spre partea din spate a gurii; după el nu urmează un /ɡ/ separat. În finger, însă, pronunția include /ŋɡ/. Așadar, grupul scris ng nu corespunde întotdeauna exact aceleiași succesiuni de sunete.
Ck reprezintă frecvent un singur /k/, ca în back, în timp ce qu reprezintă frecvent /kw/, ca în quick. Nu introduce automat o vocală între sunetele consonantice alăturate. Într-un cuvânt precum stop, sunetele inițiale /s/ și /t/ se pronunță împreună, fără o silabă suplimentară.
Literele mute: de ce unele litere scrise nu se pronunță
O literă mută rămâne parte din scrierea unui cuvânt, dar nu are un sunet separat în pronunția lui obișnuită. Acest lucru poate părea neobișnuit dacă pornești de la română, unde legătura dintre scriere și vorbire este mai strânsă. Citirea fiecărei litere vizibile nu este automat mai corectă; poate transforma un cuvânt englezesc cunoscut într-o succesiune de sunete greu de recunoscut.
Printre tiparele utile se află k inițial mut din know și knee, w inițial mut din write și wrong, precum și b final mut din lamb și climb. Cuvântul hour începe cu un sunet vocalic, deoarece h este mut. Marchează partea mută când notezi pentru prima dată un astfel de cuvânt.
Alte grupuri scrise au mai multe pronunții posibile. Gh este mut în night, reprezintă /f/ în laugh și reprezintă /ɡ/ în ghost. Învață aceste cuvinte împreună cu înregistrările lor, în loc să consideri orice grup gh mut. British Council oferă explicații suplimentare despre tiparele frecvente cu litere mute.
Vocalele din apropierea lui r și diferențele dintre modelele de pronunție
Când după o vocală apare litera scrisă r, tiparele vocalice simple de mai sus pot să nu mai indice pronunția. Compară formele britanice de referință cat /kæt/ și car /kɑː/. Merită să recunoști grupuri precum ar, or, er, ir și ur, dar fiecare trebuie asociat cu cuvinte reale și cu poziția accentului.
În acest model britanic, or accentuat reprezintă adesea /ɔː/, ca în born /bɔːn/. Grupurile accentuate er, ir, ur au adesea același sunet /ɜː/, ca în term /tɜːm/, bird /bɜːd/ și turn /tɜːn/. Condiția legată de accent contează: terminația neaccentuată din teacher are, în schimb, o vocală redusă. Aceste exemple îți oferă grupuri utile, lăsând loc excepțiilor și diferențelor de accent regional pe care le vei întâlni.
Într-un model britanic nerotic obișnuit din dicționare, litera scrisă r nu se pronunță înaintea unei consoane sau a unei pauze. Într-un model american rotic obișnuit, se pronunță. De aceea, un dicționar poate reda car prin forma britanică /kɑː/ și cea americană /kɑːr/. În vorbirea legată, un vorbitor britanic care folosește primul model poate pronunța un /r/ de legătură înaintea unei vocale din cuvântul următor, ca în car engine.
Nu toate accentele britanice omit acest r și nu toate accentele americane urmează același tipar. Un începător nu trebuie să stăpânească fiecare variație regională. Folosește un model clar de pronunție pentru exercițiile tale, recunoscând totodată că și o altă înregistrare din dicționar poate fi corectă.
Accentul și vocalele reduse: de ce nu toate literele se aud la fel de clar
Într-un cuvânt cu mai multe silabe, una poartă de obicei accentul principal. Ea iese în evidență printr-o combinație de înălțime a vocii, durată și intensitate. În engleză, accentul nu cade obligatoriu pe prima sau pe ultima silabă a fiecărui cuvânt, așa că scrierea singură nu îți arată întotdeauna unde să îl pui. Semnul de accent din dicționar face parte din informațiile pe care trebuie să le înveți.
În about /əˈbaʊt/, accentul principal cade pe a doua silabă. Prima vocală este /ə/, numită schwa: o vocală redusă, frecventă în silabele neaccentuate. Nu sună ca numele din alfabet al literei A. Diferite litere vocalice pot reprezenta schwa; de aceea, citirea fiecărei vocale cu sunetul ei cel mai familiar poate produce o pronunție nefirească. Sunetul poate aminti de ă românesc, dar ascultă pronunția englezească în cuvânt, fără să înlocuiești exercițiul de ascultare cu această comparație.
Nu orice vocală neaccentuată devine schwa. În happy, vocala finală neaccentuată este transcrisă frecvent /i/. Citește întreaga transcriere și ascultă cuvântul întreg, în loc să înlocuiești toate silabele slabe cu același sunet. Când notezi un cuvânt nou, marchează-i accentul alături de sens.
Pe măsură ce cuvintele devin mai lungi, împarte-le în segmente rostite ușor de exersat, fără să accentuezi fiecare parte la fel. Exersează segmentele dacă este necesar, apoi reunește cuvântul cu accentul lui normal. Scopul împărțirii este să te ajute să rostești cuvântul întreg, nu să transforme vorbirea într-o succesiune de fragmente separate.
Cum pronunți terminațiile -s și -es
Terminația regulată de plural și terminația verbală de persoana a treia singular au trei pronunții frecvente. Alegerea depinde de ultimul sunet al cuvântului de bază, nu doar de ultima literă scrisă. Același principiu explică de ce cats, dogs și buses nu se termină cu aceeași succesiune de sunete.
După sunetele surde /p, t, k, f, θ/, terminația este /s/: cats /kæts/. După sunete vocalice și consoane sonore, cu excepția sunetelor din grupul următor, ea este /z/: dogs /dɒɡz/, plays /pleɪz/. După /s, z, ʃ, ʒ, tʃ, dʒ/, terminația adaugă o silabă, transcrisă frecvent /ɪz/: buses /ˈbʌsɪz/.
Începe prin a asculta aceste contraste, nu prin a memora simbolurile fără sunet. Nu adăuga o vocală suplimentară la fiecare plural: cats are o silabă, nu două. Verifică și dacă se schimbă baza însăși, ca în leaf–leaves; aplicarea regulii pentru terminație nu înlocuiește învățarea unei rădăcini neregulate sau modificate.
Cum pronunți -ed fără să adaugi o silabă inutilă
Și terminația regulată de trecut -ed are trei pronunții frecvente. După /t/ sau /d/, ea adaugă o silabă: wanted /ˈwɒntɪd/, needed /ˈniːdɪd/. Aceasta este terminația /ɪd/. Scrierea singură nu este criteriul: identifică mai întâi ultimul sunet al verbului înainte de adăugarea terminației.
După alte consoane surde, terminația este /t/, ca în worked /wɜːkt/ și washed /wɒʃt/. După sunete vocalice și alte consoane sonore, ea este /d/, ca în played /pleɪd/. Aceste forme nu primesc o silabă finală separată. Ghidul British Council despre formele regulate de trecut oferă alte exemple ale celor trei pronunții.
Această explicație privește terminațiile verbale regulate. Unele cuvinte folosite ca adjective au propria pronunție, precum în a learned professor („un profesor erudit”), unde learned are două silabe. La început, poți învăța asemenea expresii în întregime, în loc să extinzi regula verbelor regulate la orice cuvânt scris care se termină în ed.
De ce contextul schimbă uneori citirea unui cuvânt
Uneori, același cuvânt scris are pronunții diferite în funcție de sens sau de utilizarea gramaticală. Verbul read este un exemplu util pentru început. Forma lui de bază și forma de prezent fără terminația -s se pronunță /riːd/, în timp ce forma de trecut și participiul trecut se pronunță /red/. Scrierea nu se schimbă.
Privește acest exemplu: These days, I read every evening. („În această perioadă, citesc în fiecare seară.”) Propoziția descrie un obicei actual, așa că read se pronunță /riːd/. Iată și un exemplu la trecut: I read it yesterday. („Am citit asta ieri.”) Contextul trecut cere pronunția /red/. Grupul scris ea nu poate stabili singur această alegere. Un dicționar pentru cursanți identifică formele; consultă intrarea pentru read din Cambridge Dictionary.
Înainte să citești o propoziție cu voce tare, parcurge-o pentru a-i înțelege sensul. Dacă știi cine face ce și când, alegi mai ușor forma corectă, grupezi cuvintele logic și pui accentul unde trebuie. Citirea corectă nu este deci doar un exercițiu de decodare a literelor: ea leagă treptat pronunția de vocabular și gramatică.
Citește și: Pronunția și înțelegerea auditivă: înregistrări audio, transcriere fonetică și exerciții de cinci minute
De la cuvinte separate la o propoziție întreagă
Într-o propoziție, vorbitorii nu accentuează de obicei toate cuvintele la fel și nu fac pauză după fiecare. Informația importantă tinde să iasă în evidență, în timp ce cuvintele gramaticale frecvente pot avea forme slabe. De exemplu, can neaccentuat are adesea forma slabă /kən/, în locul formei depline /kæn/. Cuvintele scoase în evidență depind de mesaj și de context.
Începe cu o pronunție clară și atentă, apoi compar-o cu o înregistrare potrivită a unei expresii sau propoziții. Ascultă grupurile de cuvinte care formează o unitate și pauzele care ajută la transmiterea sensului. Punctuația oferă indicii, dar vorbirea firească nu rezultă din adăugarea aceleiași pauze la fiecare semn scris.
Nu trebuie să imiți imediat vorbirea foarte rapidă sau să elimini intenționat sunete. Mai întâi, păstrează cuvintele ușor de recunoscut și sensul clar. Apoi exersează de câteva ori o expresie scurtă, trecând de la atenția acordată sunetelor individuale la conturul întregii expresii. Înregistrările de cuvinte și cele de propoziții au scopuri înrudite, dar diferite.
Ce faci când întâlnești un cuvânt necunoscut
Începe prin a observa grupurile de litere și terminațiile cunoscute. Verifică dacă apare un tipar cu e mut sau un grup de vocale familiar, dar tratează prima citire ca pe o presupunere. Într-un cuvânt mai lung, nu inventa cu încredere poziția accentului doar pentru că o silabă pare cunoscută.
Caută cuvântul întreg într-un dicționar pentru cei care învață engleza. Verifică sensul și forma gramaticală, citește transcrierea și ascultă înregistrarea potrivită. Compară prima presupunere cu ceea ce auzi: elementul neașteptat a fost o vocală, o literă mută, o terminație sau accentul? Identificarea lui îți oferă ceva concret de reținut.
Apoi rostește din nou cuvântul fără înregistrare, verifică-l încă o dată și folosește-l într-o expresie scurtă. Dacă se abate de la un tipar cunoscut, notează-l alături de un exemplu obișnuit al acelui tipar. Îți formezi astfel un vocabular de pronunții cunoscute și înveți, în același timp, strategii generale de citire. Paginile de pronunție Cambridge oferă modele audio britanice și americane.
Cum exersezi citirea fără să o transformi în ghicit
Lucrează la câte un contrast odată. O sesiune se poate concentra pe e final mut, pe cele două citiri frecvente ale grupului oo sau pe diferența dintre /ɪ/ și /iː/. Citește câteva exemple cunoscute, ascultă și explică ce se schimbă. După aceea, încearcă o propoziție scurtă care conține unul dintre acele cuvinte, ca să nu înveți tiparul doar sub forma unei liste izolate.
Alege texte scurte cu un vocabular în mare parte cunoscut. Dacă trebuie să cauți fiecare cuvânt în dicționar, îți va fi greu să urmărești și sensul, și pronunția. Citește mai întâi pentru a înțelege, verifică acele cuvinte de care nu ești sigur, apoi citește cu voce tare un pasaj. O înregistrare a aceluiași pasaj îți permite să compari accentul și gruparea cuvintelor, nu doar sunetele individuale.
Poți folosi exercițiile de vocabular LuvStudy pentru a recapitula cuvintele împreună cu sensurile, transcrierile și înregistrările lor. Ascultarea în timp ce privești forma scrisă te ajută să observi tipare cunoscute în vocabularul real. Site-ul nu îți evaluează automat citirea cu voce tare, iar înregistrările cuvintelor izolate nu înlocuiesc ascultarea propozițiilor rostite legat.
Verifică tiparele și explică-ți alegerea
Aceste exerciții recapitulează principiile de citire explicate mai sus. Încearcă să identifici motivul fiecărui răspuns, nu doar varianta corectă. Toate răspunsurile în AFI folosesc modelul de referință descris la început.
- Ce se schimbă între hat /hæt/ și hate /heɪt/? Litera finală e adaugă o silabă?
- Cuvintele food și good au aceeași vocală în pronunția de referință din acest ghid?
- Cum se citește sh în shop: ca un singur sunet sau ca numele celor două litere?
- Ce literă scrisă este mută la începutul cuvântului write?
- Ce silabă este accentuată în about /əˈbaʊt/ și ce se întâmplă cu prima vocală?
- Alege sunetul terminației regulate: cats — /s/, /z/ sau /ɪz/?
- Verbul worked se termină în /t/, /d/ sau /ɪd/? Compară-l cu wanted.
- Indică pronunția lui read în această propoziție: I read it yesterday. Alege între /riːd/ și /red/.
Răspunsuri și explicații
- Vocala se schimbă din /æ/ în /eɪ/. Litera finală e este mută; ambele cuvinte au o singură silabă.
- Nu. Food are /uː/, în timp ce good are /ʊ/. Grupul scris oo nu are o singură citire universală.
- Reprezintă un singur sunet, /ʃ/. Numele literelor se folosesc când spui un cuvânt pe litere, nu pentru a combina sunetele cuvântului.
- Litera W este mută. Cuvântul începe cu /r/, nu cu /w/.
- A doua silabă este accentuată. Prima vocală este vocala redusă /ə/, nu numele din alfabet al literei A.
- /s/, deoarece cuvântul de bază se termină în sunetul surd /t/. Nu se adaugă nicio silabă.
- Worked are terminația /t/ după /k/ și rămâne monosilabic. Wanted primește /ɪd/ după /t/ și are două silabe.
- /red/. Propoziția se referă la trecut, deci este necesară pronunția formei de trecut, deși scrierea rămâne neschimbată.
Citește și: Gramatica engleză pentru începători: reguli esențiale explicate prin exemple
Regulile de citire devin utile când le legi de cuvinte reale
Nu trebuie să anticipezi perfect pronunția fiecărui cuvânt necunoscut ca să începi să citești în engleză. Trebuie să recunoști tipare utile, să observi când un cuvânt se comportă diferit și să îl verifici într-o sursă de încredere. Grupurile de vocale, literele mute, accentul și terminațiile îți oferă un cadru; înregistrările și propozițiile cu sens îți arată cum funcționează acel cadru în limba reală.
Revino la tiparul dificil cu câteva exemple noi, apoi folosește acele cuvinte într-un pasaj scurt. Cu timpul, vei recunoaște direct tot mai multe cuvinte, iar regulile de citire îți vor rămâne la îndemână pentru următorul cuvânt necunoscut.
